Program
Ziua 1
Plecare Bucuresti
Ziua 2
Sosire Saigon
Transfer aeroport - hotel Saigon - Vei fi transferat de la aeroport la hotel in Saigon (Ho Chi Minh).
Ziua 3
Saigon
Tur de oras de jumatate de zi Saigon - Vei face un tur al orasului Saigon, denumit si Ho Chi Minh. Vei vizita cele mai importante atractii turistice ale metropolei vietnameze: vechea cladire a Postei din Saigon construita in stil empire; Catedrala Notre-Dame, realizata din caramida rosie; Strada Dong Khoi (fosta Rue Catinat) si cladirea Operei; Reunification Hall, fostul Palat Prezidential o cladire cu un rol important in istoria tarii; pe 30 aprilie 1975, cand Saigonul a capitulat, catre aceasta impozanta cladire si-au indreptat tancurile luptatorii nord vietnamezi.
Zilele 4 - 5
Saigon
Zile libere Saigon - Iti poti petrece aceste zile explorand orasul Saigon (Ho Chi Minh). Poti vizita Templul Thien Hau, situat in aglomeratul de Chinatown, pentru a ajunge apoi in Piata Binh Tay, piata centrala, unde pot fi achizitionate suveniruri. Iti recomandam sa vizitezi Palatul Independentei (Reunification Hall), fostul Palat Prezidential. Alte obiective pe care va recomandam sa le vizitati sunt vechea cladire a Postei din Saigon, Catedrala Notre Dame, Strada Dong Khoi (fosta Rue Catinat), Hotelul Continental, Opera si Primaria.
Ziua 6
Saigon - Phuket
Transfer hotel - aeroport Saigon - Vei fi transferat de la hotel la aeroportul din Saigon (Ho Chi Minh).
Transfer aeroport - hotel Phuket - La sosire pe aeroport vei fi transferat la hotel in Phuket.
Zilele 7 - 12
Phuket
Zile libere Phuket - Vei petrece zile relaxante pe plajele din Phuket bucurandu-te de soare, plaja si multitudinea de sporturi nautice. Dupa o zi relaxanta de plaja, asteapta-te la o viata de noapte agitate. Zona Patong pare un amestec intre Rimini, Ibiza si Mallorca, cu lumini de neoane, muzica si petreceri. Poti face o incursiune in Phuket Town, mai ales pentru restaurantele locale, dar si pentru saloanele de body massage, cele mai bune din toata insula.
Tur Insulele Phi Phi - Astazi vei fi preluat de la hotel si transferat catre deparcaderul din Phuket pentru a te imbarca pe vasul ce te va purta printre stancile muntoase si golful curbat format natural din Insulele Phi Phi. Prima oprire va fi la laguna Pi Leh, o piscina privata in mijlocul marii. Vei avea timp la dispozitie pentru a inota in apa turcoaz, inconjurata de munti de calcar. Va urma o croaziera spre pestera Viking, cunoscuta si sub numele de pestera Phaya Nak. Vei lua apoi pranzul la hotelul de pe plaja insulei Phi Phi Don. In final vei pleca spre Insula Bamboo, unul din cele mai frecventate locuri ale Oceanului Andaman datorita plajelor sale lungi in forma de semiluna. Te vei putea relaxa sub razele soarelui sau poti alege sa te avanti in apele oceanului pentru a explora viata marina prezenta aici.
Ziua 13
Plecare Phuket
Transfer hotel - aeroport Phuket - Ti se va asigura transferul de la hotel, la aeroportul din Phuket.
Ziua 14
Sosire Bucuresti