Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Senior Voyage Milano - Allora andiamo!... descarca pdf

de la
EUR 325 00 EUR
/ persoana/ pachet
Milano – Lugano – Lacul Maggiore - Lacul Como - Verona – Sirmione – Mantova – Cremona – Genova - Portofino

DATE DE PLECARE 2020:

20.05, 27.05, 03.06, 10.06, 17.06.2020

Cand spui Milano gandul iti zboara la cele mai noi tendinte din lumea modei... dar capitala Lombardiei are multe alte lucruri interesante de descoperit. Toata regiunea de nord a Italiei este bogata in catedrale, muzee, teatre si peisaje naturale de iti taie respiratia. Haide cu noi in aceasta aventura sa le descoperim pe toate!

Arunca o privire in lojele teatrului si admira interiorul somptuos si candelabrele uriase. Ar trebui sa vizitezi Museo Teatrale alla Scalla, care este un colt al teatrului, ce contine amintiri din lumea operei, costume, portrete si jobenul lui Verdi.

Top atracții:

1. Milano este principalul oraș din Italia de nord. Se află pe câmpiile Lombardiei, una dintre cele mai dezvoltate regiuni urbane ale Italiei. Milano este de asemenea recunoscut ca una din capitalele modei și design-ului, metropola Lombardiei fiind faimoasă prin casele de modă și cochetele ei magazine, cum ar fi cele de pe via Montenapoleone sau din renumita Galleria Vittorio Emanuele II din Piazza Duomo (considerată a fi cel mai vechi shopping mall al lumii). Locuitorii din Milano sunt cunoscuți sub numele de Milanesi sau, informal, Meneghini sau Ambrosiani.

2. Genova este capitala Liguriei și pricipal port de deservire al insulelor Corsica și Sardinia. Orasul impresioneaza prin palatele sale care sunt mai spectaculoase decat in orice alt loc din Italia . Palatele genoveze au facut ca acestei destinatii sa i se atribuie denumirea „La Superba”. Pe langa a fi superb, Genova este supranumit si „orasul vertical” – veti ramane surprinsi cum strazile devin abrupte odata ce parasiti portul si va continuati periplul pana la poalele Muntilor Apenini.

3. Ne așteaptă poezia Veronei. Povestea Julietei și a lui Romeo și-a pus amprenta asupra acestui oraș pentru totdeauna. Așa că pornim cu sufletul deschis spre iubire în acest oraș adorat de turiști pentru tumultul său arhitectonic, culinar și pentru posibilitatea de a vedea artă la tot pasul. Vedem, desigur, balconul Julietei, unde Romeo își declara iubirea cu cel mai trist final din lume. Aproape uităm că legenda celor doi îndrăgostiți a luat naștere din condeiul lui William Shakespeare și ne lăsăm purtați de poveste. În curtea casei cu balconul, se află o statuie de bronz a Julietei. Se spune că dacă o atingi, vei avea noroc în dragoste. Nu strică să ne asigurăm! 

vezi mai multe

- Bilet de avion Bucuresti – Milano - Malpensa şi retur; 

- 7 nopţi cazare la hotel de 4* în regim de demipensiune (mic dejun şi cină). 

- Transfer aeroport - hotel - aeroport; 

- Excursie optionala Monza.

*Asistenta turistica este asigurata de reprezentantii din destinatie si include preluarea, insotirea si conducerea turistilor de la punctul de sosire spre locul de cazare sau spre vizitarea unui obiectiv turistic, precum si suport la destinatie, pe durata sejurului, fiind in legatura directa cu organizatorul.

vezi mai multe

- Taxele de aeroport 95 euro/persoana

- Supliment 20 € pentru plecarile 10.06, 17.06.2020

- Intrarile la obiectivele turistice (inclusiv in excursiile optionale), serviciile de ghizi locali, alte taxe si cheltuieli personale. 

- Excursiile optionale pentru grup minim 30 de persoane;

BONUSURI:

Reducere 10% la achitarea din tara a 3 excursii opționale pentru posesorii de card Senior Voyage CLUB CARD.  Excursie optionala Bergamo pentru posesorii de card. 

OPTIONALE:

- Lacul Lugano si Como- 40 € /pers

- Milano-orasul modei - 35 € /pers 

- Verona si Sirmione - 45 € /pers 

- Mantova si Cremona - 40 € /pers 

- Lacul Maggiore si Insulele Borromee - 40 € /pers 

- Genova +Portofino - 55 € /pers

REDUCERI & SUPLIMENTE:

- Supliment SGL: 180 euro 

- Persoanele cu vârsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani: platesc supliment 50 euro;

OBSERVATII:

- Tariful afișat este pentru loc în cameră dublă. 

- Unitatea de cazare menționată în acest program poate fi modificată, în acest caz agenția oferind o alternativă similară.

BINE DE STIUT:

• Avansul la înscriere este de 25% /persoana

• Pe acest program nu se accepta partaj

 

Grup minim 35 persoane.

vezi mai multe

Excursii gratuite:

 î  Monza

Orașul este construit pe râul Lambro, un afluent al râului Po, fiind al treilea cel mai mare oraș din Lombardia. Aici este prezentă industria textilă, însă faima internațională i se trage de la circuitul de Formula 1 Monza - Marele Premiu al Italiei, circuitul de teste al Ferrari și (mai demult) al Alfa Romeo. Dar aparte de industria automobilistica ... turistii gasesc aici si alte edificii interesante. În centrul vechi din Monza se găseşte Domul din Monza. Poate veţi zice că fiecare oraş din Italia are un dom şi biserici, iar dacă ai văzut una le-ai văzut pe toate, însă nu este chiar aşa. Fiecare astfel de aşezământ are arhitectura sa specifică şi, mai ales, energia sa. 

î  Bergamo

Este unul dintre cele mai încântătoare, cu adevărat minunate locuri din Italia, cu o atmosferă magică și un aer plin de romantism. Bergamo este împărțit în 2 segmente, Citta Alta, orașul de sus și Citta Bassa, orașul de jos, legate între ele printr-un funicular și cîteva porți de acces. Partea de sus a orașului este amplasată pe o colină la o altitudine de 380 de metri, de departe, cel mai interesant loc pentru turiști. Aici sunt concentrate majoritatea obiectivelor turistice din oraș. Partea cea mai cunoscută și vizitată din Bergamo este Piața Veche, cu fantana Contarini.

Aceasta excursie este BONUS pentru posesorii de CARD SENIOR VOYAGE.

 

Excursii opționale:

î  Milano - orasul modei

Capitala financiara, comerciala și industriala a Italiei ne impresioneaza prin amestecul de vechi si modern. Prima oprire va fi la Castelului Sforza, o fortareata din caramida rosie cu turnuri inalte si ziduri de aparare. Astazi, aici isi au sediul patru muzee: galeria de arta si muzeul de arte frumoase considerate principalele atractii, celelalte doua muzee fiind mai modeste, cuprinzand instrumente muzicale si exponate arheologice. Pe lista noastra urmeaza Piazza del Duomo, unde admirăm Domul din Milano. A fost și rămâne una dintre cele mai spectaculoase catedrale gotice din Europa. O adevărată paradă a modei și a frumuseții mediteraneene ni se dezvăluie. Italienii sunt frumoși, indiferent de vârstă. Îi admirăm cum circulă pe scutere, pe biciclete în timp ce ne răsfățăm cu un pic de shopping în Galeriile Vittorio Emmanuele. Ultima oprire Piazza della Scala, de unde avem ocazia sa admiram frumoasa cladire a Operei. Inaugurata in 1778, cladirea si-a luat numele de la biserica aflata pe acel loc, desi mare parte din aspectul actual dateaza din 1946, cand a fost redeschisa, dupa ce suferise distrugeri mari in timpul razboiului. 

î  Verona si Sirmione

Amfiteatrul din Verona este considerat al treilea ca mărime din Imperiul Roman după Capus de langa Neapole si Colosseum din Roma. Grandoarea sa este azi pusă în slujba artelor (operă, teatru, balet). În trecut, însă, amfiteatrul a fost scena sângeroasă a luptelor între gladiatori. Ne indreptam spre Piazza dei Signori, pe vremuri principala piata publica a Veronei. Aici se inalta Palazzo del Comune, Torre dei Lamberti si Palazzo di Sacligeri sau Prefettura, construit ca palat al familiei Scaligeri, apoi insusit de guvernatorul venetian al orasului. Nu putem pleca din Verona fara sa vedem si Domul. Inceputa in anul 1120, fatada este acoperita cu rosso di Verona, o piatra cu nuante roz care isi imprumuta caldura multor biserici si palate din Verona.

î  Genova si Portofino

In Genova, capitala Liguriei, ne oprim pentru o vizită scurtă pentru a face cunoștință cu magia acestui port istoric, punct de plecare al miilor de expediții pe mare de-a lungul secolelor. Remarcăm Vechiul Port, Centrul istoric cu labirintul său de străduţe înguste, Catedrala San Lorenzo, Palatul Ducal şi casa lui Cristofor Columb. Va propunem o incursiune într-un paradis al simțurilor: vom vizita Portofino, faimoasă stațiune așezată la poalele Apeninilor Ligurici și pe malul însorit al Mediteranei. După câteva ore petrecute în acest minunat orășel vom înțelege de ce Portofino a dat numele mai multor parfumuri celebre (din care amintim ”Escale à Portofino” al casei Dior sau ”Neroli Portofino” semnat de Tom Ford) și de ce una dintre melodiile nemuritoare cântate de Dalida s-a numit chiar ”I Found my love in Portofino”. Greu se poate pune în cuvinte încântarea pe care o simți atunci când privești valurile albastre ale Mediteranei, când te plimbi prin grădinile luxuriante și atât de romantice ale mănăstirii medievale San Girolamo, când savurezi o cafea în Piazzetta din centrul orășelului, privind casele zugrăvite în culori pastelate și colinele înverzite care apără golful Portofino. Farmecul acestor locuri, este completat de bucătăria rafinată a regiunii Liguria și nenumăratele itinerarii culturale și naturale, care fac din acest colț al Golfului Tigullio o destinație ideală în orice moment al anului.

î  Lacul Maggiore si insulele Borromee

Lacul Maggiore, aflat la nord de Milano. În ciuda numelui său (”maggiore” înseamnă ”mai mare”), Lacul Maggiore este al doilea ca mărime din Italia, după Lacul Garda, având o lungime de aproape 65 de kilometri. Cele mai multe atracții se regăsesc pe țărmul vestic al lacului, unde insulele Borromee și grădinile lor paradisiace, cu vegetație subtropicală, sunt o delectare pentru turiști și localnici. Priveliștea minunată și parfumul de chiparoși, dafini, magnolii și camelii te vor face să te simți ca într-o poveste! De altfel, dacă Ernest Hemingway face parte dintre scriitorii tăi preferați, e foarte probabil să îți amintești că în romanul ”Adio, arme!”, locotenentul Henry și iubita sa, Catherine Barkley, traversează vâslind Lacul Maggiore în timpul Primului Război Mondial.

î  Mantova si Cremona

Mantova este capitala provinciei cu acelasi nume, in regiunea Lombardia din nordul Italiei. Mantova a fost unul din centrele importante ale renasterii fiind condus timp de aproximativ 400 de ani de puternica familie Gonzaga. In 2008 impreuna cu micul oras Sabbioneta a fost trecut in Patrimoniul Mondial UNESCO. Aici admiram Palatul Ducal, care se intinde pe o suprafata de peste 34.000 mp , fiind unul din cele mai intinse palate de curte din Europa. S-a dezvoltat in acelasi timp cu puterea familiei Gonzaga. Ulterior palatul a devenit rezidenta a reginei Maria Teresa a Austriei. 

î  Lacul Como si Lugano

Lacul Como a fost timp de secole preferatul nobililor, muzicienilor, pictorilor și scriitorilor. De altfel, dragostea pentru Lacul Como este mereu de actualitate: în prezent poți zări vilele luxoase ale unor celebrități cum ar fi Madonna sau George Clooney, care nu se sfiesc să își declare afecțiunea pentru acest colț de paradis. Pentru a ne bucura la maximum de această experiență, ne vom opri la Bellagio, o mică stațiune supranumită ”Perla Lacului”, de unde avem o panorama magnifică a Lacului Como și a impunătorilor Alpi.

 

vezi mai multe

Servicii

  • Charter
  • Zbor
  • Transfer
  • Cazare
  • Masa
  • Semipensiune

Tema

  • Seniori

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea hotelului/vilei, sunt cu caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre unitatile de cazare. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale hotelurilor sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatile ofertelor sunt valabile in acest moment!